Archive for 2011

Oraşul Gura Humorului, în calitate de Beneficiar, anunţă că în data de 28 Decembrie 2011, se finalizează Proiectul Evoluţie, Imagine, Previziuni de Viitor – Strategii de Dezvoltare Locală a Oraşului Gura Humorului”, Cod SMIS 12788, ce a avut ca durată de implementare 12 luni, în perioada 28 Decembrie 2010 – 28 Decembrie 2011.

Cu această ocazie, reprezentanţii Oraşului Gura Humorului au plăcerea de a vă invita să participaţi la Conferinţa de presă finală, ce va avea loc în data de 28 Decembrie 2011, începând cu orele 12, la sediul Primăriei Oraşului Gura Humorului, Strada Piaţa Republicii, Nr. 14, Sala mare de şedinţe.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Axa prioritară 1, Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice, Domeniul 1.1: Îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor la nivel politico-administrativ, Operaţiunea: „Strategii de dezvoltare locală”.

Comunicat de Presa

Clubul Sportiv Dakiro va invita in limita locurilor disponibile sa petreceti clipe magice la hotarul dintre ani la piscina Arinis. Costumul de baie este obligatoriu … restul nu conteaza. Pentru relatii si inscrieri sunati la 0749 475 893 sau 0751 307 275.
Va asteptam cu drag si cu multe surprize!!!

Partia de sanius – functionala

Partia de schi – functionala doar la baza

Program telescaun

24 Dec 2011 – orele: 12.00-18.00
25 Dec 2011 – orele: 12.00-20.00
26 Dec 2011 – orele: 12.00-18.00

(program actualizat – 15.dec.2011)

Bradul de Crăciun – sensul giratoriu
Scena – esplanada din faţa muzeului
Orăşelul Copiilor – Parcul Central
Târgul de Crăciun – parcarea din faţa muzeului

Program de funcţionare – Târg de Crăciun:
20 decembrie – începând cu ora 18,00
21 decembrie 2011- 2 ianuarie 2012 : între orele 13,00 – 21,00

Marţi, 20 decembrie 2011

Ora 15,00 – Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina

  • Vernisajul expoziţiei de icoane – Hristos se Naşte, slăviţi-L!

Orele 18,00 – 20,00 – zona centrală a oraşului ( sensul giratoriu, Parcul Central, parcarea din faţa muzeului ) – Vine, vine Moş Crăciun!

  • Deschiderea Orăşelului Copiilor
  • Carnavalul copiilor
  • Sosirea lui Moş Crăciun
  • Aprinderea Bradului de Crăciun şi a iluminatului festiv de Crăciun, foc de artificii
  • Deschiderea oficială a Târgului de Crăciun
  • Program artistic – Grupul folcloric Dor de la Humor
  • Formaţii de la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Gura Humorului şi Centrul Şcolar Sfântul Andrei
  • RECITAL Magda Puşcaş şi Ioan Onişor

Citeste intre articolul… »

De interes turistic
harta gura humorului harta partie webcam live
Trafic
counter Statistici vizitatori
» 8 acum online
» 67 azi
» 2931 saptamana aceasta
» 266578 in total
Record: 8080 (15.04.2017)
Promo
aparate foto digitale
Arhiva articole