Archive for August, 2018

Orășence, domni, domnițe, cavaleri, socri, bunici și bunicuțe, burlaci și familiști convinși, domnișoare și vecini vă spunem tuturor: ein Prosit! Adică: Noroc! De ce? Pentru că mai este puțin timp până când vom rosti acest cuvânt tare și răspicat, cu o halbă de bere rece în mână – BERMAS, dând astfel startul primului episod, al unuia dintre cele mai iubite și așteptate festivaluri ajuns la dumneavoastra tocmai de la Muenchen: Oktoberfest.

Renumitul festival al berii a reușit să adune 10 astfel de evenimente deosebite la Brasov, organizate cu multă pricepere, pentru cei care știu să guste o petrecere adevărată.Îi vom saluta pe invitații de onoare ai evenimentului și ne vom mândri cu oficialitățile, care vor fi prezente la Oktoberfest in parcul Arinis in perioada 20-23 Septembrie. Acestea din urmă, ne vor aduce faimă orașului, creând astfel noi punți de legătură cu localități de peste graniță. Zeci de mii de turişti sunt aşteptaţi ca să ciocnească halbe cu berea rece Bermas, dar şi cu berea germană nefiltrată, alintându-şi papilele gustative cu delicatese nemţeşti precum carnatii Nuremberger Bratwurst, Thuringer, Weisswurst, Scheweinshaxe, carnatul XXL cu cascaval etc. dar si româneşti precum: celebrii mititei, coaste la gratrar, etc.

Citeste intre articolul… »

Din cauza intreruperilor de alimentare cu energie electrica, luni 20 aug. 2018, Piscina Acoperita si Strandul Arinis sunt inchise !

Va multumim pentru intelegere!

Din cauza intreruperilor de alimentare cu energie electrica, luni 13 aug. 2018, Piscina Acoperita Arinis va fi inchisa (realizare de conditii de coexistenta a retelelor electrice pentru investitia “OAZA”- oras activ cu zone verzi amenajate).

Strandul Arinis va fi functional.

Va multumim pentru intelegere!

De interes turistic
harta gura humorului harta partie webcam live
Trafic
counter Statistici vizitatori
» 3 acum online
» 363 azi
» 2613 saptamana aceasta
» 18804 in total
Record: 430 (01.12.2018)
Arhiva articole