banner spoca

Serviciul Taxe si Impozite

Archive for September, 2022

Serviciul impozite și taxe locale din cadrul Primăriei Gura Humorului reamintește contribuabililor faptul că termenul scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale aferente semestrului al II-lea este 30 septembrie.

Primăria Gura Humorului recomandă contribuabililor să-și achite la termen impozitele și/sau taxele datorate pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport, astfel încât să nu fie nevoiți să plătească majorări de întârziere. Nivelul majorărilor de întârziere este de 1% din cuantumul impozitelor neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Primăria oarsului Gura Humorului amintește contribuabililor că impozitele și taxele locale se achită în ordinea vechimii, doar după plata amenzilor contravenționale.                                                                   

Modalitățile alternative de plată, altele decât cele de la ghișeele Serviciului impozite și taxe locale, sunt:

  1. Plata prin virament bancar – viramentul se poate realiza la orice bancă, specificând pe documentul de plată următoarele date:

  • Beneficiar: Orașul Gura Humorului;
  • U.I. beneficiar: 6631418;
  • Banca beneficiar: Trezoreria Gura Humorului;

Conturile IBAN (informațiile referitoare la conturile IBAN sunt

  • Taxă întreţinere cimitir RO66TREZ59421360250XXXXX
  • Impozit şi taxă teren persoane fizice RO77TREZ5942107020201XXX
  • Impozit clădiri persoane fizice RO33TREZ5942107020101XXX
  • Impozit teren extravilan RO74TREZ5942107020203XXX
  • Amenzi RO22TREZ59421A350102XXXX
  • Impozit auto persoane fizice RO52TREZ5942116020201XXX
  • Cumparare Teren RO88TREZ59421390207XXXXX
  • Taxa salubritate RO78TREZ59421360206XXXXX
  • Concesiuni şi chirii persoane fizice RO93TREZ59421A300530XXXX
  • Taxă hotelieră RO22TREZ59421120207XXXXX
  • Taxă parcare RO66TREZ59421360250XXXXX
  • Impozit şi taxă teren persoane juridice RO27TREZ5942107020202XXX
  • Impozit clădiri persoane juridice RO80TREZ5942107020102XXX
  • Impozit teren extravilan RO74TREZ5942107020203XXX
  • Impozit auto persoane juridice RO02TREZ5942116020202XXX
  • Concesiuni şi chirii persoane juridice RO93TREZ59421A300530XXXX
  • Taxă hotelieră RO22TREZ59421120207XXXXX
  • Taxă firmă şi reclamă RO71TREZ59421160250XXXXX
  • Taxă viză autorizaţie functionare RO75TREZ59421160203XXXXX

La rubrica explicații: numele contribuabilului.

  1. Plata electronică folosind servicii de internet banking

  2. Plata prin ghişeul.ro (Sistemul Național Electronic de Plată Online cu Cardul Bancar). Serviciul de plată online permite accesul pe baza codului numeric personal pentru persoane fizice, a codului fiscal pentru persoane juridice, sau user și parole, iar plata se realizează fără comision.                                                                                               

Alege să plătești  impozitele și evită neplăcerile cauzate de aplicarea măsurilor de executare silită!

Mulțumim cetățenilor care și-au achitat obligațiile fiscale!

 

In perioada 07.09. 2022 – 16.09.2022 se vor colecta documentele necesare incheierii intabularii terenurilor din localitatea Gura Humorului – Voronet, incluse in programul de cadastru imobiliar gratuit.

Atasam alaturat lista persoanelor asteptate pentru depunerea actelor necesare.

Documentele vor fi depuse la Gradinita Voronet, unei persoane de contact reprezentanta a societatii care a efectuat masuratorile topografice.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [1.12 MB]

Stimați cetățeni ai orașului Gura Humorului

Vă informăm că sâmbătă 17 septembrie 2022, în perimetrul orașului nostru vor avea loc acțiuni de ecologizare desfășurate în cadrul campaniei naționale de voluntariat “Let’s do it Romania.”

Pentru mulți, este o continuare a acțiunilor de igienizare desfășurate anul acesta la nivelul localității, cu participarea îndeosebi a elevilor și cadrelor didactice de la unitățile de învățământ.

Toți cei care doresc să participe ca voluntari pentru a face urbea noastră și împrejurimile ei mai curate, sunt invitați să se înscrie până la data de 17 septembrie 2022 la Compartimentul de Mediu din cadrul Primăriei orașului Gura Humorului, unde vor primi materialul logistic necesar și vor fi îndrumați către una dintre locațiile prestabilite pentru igienizare.

„Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care își propune curățarea deșeurilor din arealele naturale într-o singură zi. “Let`s Do It, Romania!” face parte din initiațiva globală “Let`s Do It World!”, alături de alte 190 de țări din întreaga lume, una dintre cele mai mari mișcări de voluntariat din lume.

Nu mai avem timp de pierdut. Natura poate fi mai curata datorita fiecaruia dintre noi.

Let’s Do It! Inscrie-te si tu!


De interes turistic
harta gura humorului harta partie webcam live
Trafic
counter Statistici vizitatori
» 6 acum online
» 1810 azi
» 1810 saptamana aceasta
» 1810 in total
Record: 1810 (04.10.2024)
Arhiva articole