La Gura Humorului va avea loc prima ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret „Steaua de Cristal”. Evenimentul va avea loc în perioada 12 – 15 iulie 2012, concomitent cu desfăşurarea „Zilelor Humorului”. Festivalul este organizat de Asociaţia Culturală „Melos”, împreună Events Management Company şi cu sprijinul Primăriei Gura Humorului.

Primarul orasului, Marius Ursaciuc, a ţinut să precizeze că este pentru prima dată când de „Zilele Humorului” se organizează un festival internaţional de muzică uşoară pentru copii şi tineret, o alternativă la festivaluri precum „Mamaia Copiilor” sau „Cerbul de Aur Junior”. „Organizatorii vor ca acest festival să devină un reper important în industria muzicală naţională şi internaţională, prin calitatea concurenţilor, şi să se diferenţieze de alte evenimente de acelaşi fel printr-o jurizare de înalt profesionalism şi transparentă”, a spus Marius Ursaciuc, care a adăugat că acest festival îşi propune să promoveze dezvoltarea colaborărilor culturale internaţionale şi dezvoltarea educaţiei culturale a copiilor şi tinerilor.

La prima ediţie a acestui festival vor participa 60 de copii şi tineri din România, Portugalia, Estonia, Rusia, Polonia, Serbia, Ucraina şi Republica Moldova. Participanţii la festival au fost aleşi în urma unei preselecţii la care au participat aproximat 500 de concurenţi. Cei 60 de copii şi tineri care vor participa la festivalul „Steaua de Cristal” vor concura în cadrul a patru categorii de vârstă, iar prestaţiile live vor fi evaluate de un juriu internaţional compus din muzicologi reputaţi.

Festivalul va cuprinde două zile de concurs, 13 şi 14 iulie, între orele 17:00 şi 22:00, urmând ca în data de 15 iulie să aibă loc spectacolul de gală şi premierea câştigătorilor. Câştigătorul primei ediţii a festivalului va primi Trofeul „Steaua de Cristal” şi 500 de euro. Pentru fiecare categorie de vârstă vor fi acordate trei premii, două menţiuni şi alte premii speciale din partea sponsorilor, a reprezentanţilor media şi a organizatorilor altor festivaluri.

Festivalul va avea loc pe scena din Parcul Ariniş.

Preşedintele juriului festivalului va fi Tolga Gurdil, din Turcia, compozitor, producător muzical şi de televiziune şi organizator de festivaluri. Acesta a mai jurizat festivaluri internaţionale din Italia, Estonia, Lituania, România, Bulgaria, Rusia, Malta, Moldova şi Spania.

Primarul din Gura Humorului a mai spus că festivalul va avea loc pe scena care va fi amplasată în Parcul Ariniş. „Vreau să salut venirea în Gura Humorului a acestui festival. Eu consider că e un lucru pozitiv şi mă bucur că oraşul Gura Humorului a fost ales ca loc de desfăşurare a acestui festival, o manifestare pe care eu o văd de înaltă ţinută. Şi cred că şi publicul va considera acelaşi lucru”, a spus Ursaciuc. El s-a declarat convins că acest festival va avea o amploare mult mai mare la ediţiile viitoare. „Este clar că un festival internaţional care se adresează copiilor va prinde la public. Anul trecut am încercat cu şi a fost o variantă deosebit de apreciată de public, una dintre cele mai frumoase manifestări, tocmai pentru că tinerii şi copii care nu au alte pârghii de lansare pot să prezinte unui public larg valoarea talentului lor”, a încheiat Marius Ursaciuc.

monitorulsv.ro

steauadecristal.ro

De interes turistic
harta gura humorului harta partie webcam live
Trafic
counter Statistici vizitatori
» 6 acum online
» 321 azi
» 1949 saptamana aceasta
» 7515 in total
Record: 567 (30.11.2019)
Arhiva articole