DSC_6652.jpgSâmbătă, sute de oameni au fost prezenţi la inaugurarea piscinei din oraşul Gura Humorului, situată în parcul Ariniş. La manifestare au mai participat, alături de autorităţile judeţene şi locale, actorul Florin Piersic şi o delegaţie din Rezina, Republica Moldova.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că investiţia este efect al intrării în Uniunea Europeană, iar o parte din fonduri sunt bani europeni. În aceeaşi ordine de idei, primarul oraşului, Marius Ursaciuc, a afirmat că tot ceea ce s-a făcut „este un loc de agrement atât pentru suceveni, cât şi pentru turiştii care vin în Moldova. Un singur lucru mai rămâne de făcut, să primim aprobare pentru a angaja personal care să se ocupe de acest complex. Momentan, avem oamenii din cadrul primăriei care se ocupă de complex”. El a înmânat diploma de cetăţean de onoare a oraşului soţiei lui Petru Ţăranu, cel care a pus bazele parcului Ariniş şi care, din motive de sănătate, nu a putut fi prezent la eveniment.

Pe lângă un bazin olimpic de 570 de metri pătraţi acoperit, complexul are şi două piscine descoperite, saună, jacuzzi şi baie de abur. Investiţia din proiectul „Popas” a fost realizată cu finanţare de la Uniunea Europeană şi are o valoare de 12,5 milioane de euro. Alături de bazine s-au mai amenajat trei terenuri de tenis de câmp, dar şi câte unul de handbal, volei şi baschet, toate având instalaţii de nocturnă. În zonă a mai fost construit un patinoar, care pe timpul verii va fi folosit drept pistă pentru role şi skateboard. Turiştii pot beneficia de spaţiul de agrement de marţi până duminică. Astfel, de marţi şi până vineri, piscina va fi deschisă de la ora 16 şi până la 21. Sâmbăta şi duminica piscina va fi deschisă de la 10 până la 21. În timpul săptămânii vor fi organizate cursuri de înot, de la 10 la 13. După ora 21, piscina poate fi închiriată pentru cei care vor să organizeze diverse evenimente. Costul unui bilet pentru accesul la piscină, jacuzzi, vestiare, saună şi baie de aburi este 30 de lei. Atât piscina acoperită, cât şi cele două descoperite vor avea apa încălzită, iar în jurul lor vor fi amplasate şezlonguri. Piscina acoperită are o adâncime de până la 2,70 metri. Pe o porţiune de 44 de metri pătraţi din bazinul olimpic există un loc special amenajat pentru copii, cu o adâncime mult mai mică.

Cei prezenţi la eveniment au sărbătorit apoi, ziua de 1 Mai cu mici şi bere, iar voia bună a fost întreţinută de fanfara oraşului.

Sursa: www.evenimentul.ro

Foto: George Boicu-Budu

Galerie foto:

KPICASA_GALLERY(InaugurarePiscina)

De interes turistic
harta gura humorului harta partie webcam live
Trafic
counter Statistici vizitatori
» 8 acum online
» 67 azi
» 2931 saptamana aceasta
» 266578 in total
Record: 8080 (15.04.2017)
Promo
aparate foto digitale
Arhiva articole