Oraşul Gura Humorului este una dintre cele mai importante destinaţii turistice ale Bucovinei.
Cu o evoluţie zbuciumată de peste 500 de ani, localitatea Gura Humorului era cunoscută, încă din secolul al XIX-lea, pentru proprietăţile curative ale aerului şi ale apelor sale iar, în perioada interbelică, ca o staţiune balneo – climaterică de referinţă.
În anul 2005, prin HG 114, oraşului Gura Humorului i s-a recunoscut statul de staţiune turistică de importanţă naţională.
Oferta cultural-turistică a staţiunii este remarcabilă.
Pe teritoriul său se află biserica Sfintei Mănăstiri Voroneţ, Capela Sixtină a estului european, parte integrantă a patrimoniului cultural universal.
Gura Humorului este o adevărată placă turnantă a turismului cultural – religios bucovinean, de aici putând a fi accesate traseele către toate celelalte bisericile cu frescă exterioară din România, aflate sub patronaj UNESCO : Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, Pătrăuţi, Probota, Sfântul Gheorghe – Suceava .
Staţiunea turistică Gura Humorului are, pe lângă o structură hotelieră de invidiat, numeroase oferte de agrement:
- Complexul de agrement ”Ariniş”, organizat cu fonduri europene, ce oferă posibilităţi nelimitate de petrecere a timpului liber, în toate cele patru anotimpuri, dispunând de:
- o pârtie de schi – Pârtia „Şoimul” – 1478 m lungime, 35 m lăţime, 283 m diferenţă de nivel, dotată cu un telescaun de 1280 m şi cinci tunuri de zăpadă, deservită de o parcare de peste 350 de locuri
- două săli polivalente de sport
- o piscină acoperită, de dimensiuni olimpice, prevăzută cu saună şi jacuzzi, în care funcţionează o şcoală de înot şi o şcoală de iniţiere în scufundări
- un ştrand cu piscină în aer liber şi bazin de înot pentru copii
- un patinoar natural ce funcţionează, în timpul verii, ca spaţiu pentru role şi skateboard-uri
- terenuri de baschet, handbal, volei, tenis de câmp, fotbal ce dispun, inclusiv, de iluminat nocturn
- Piatra Pinului – una dintre cele mai importante rezervaţii paleo-oligocene din România,
- Piatra Şoimului – structură megalitică în care Daniil Sihastrul, ajuns egumen al Mănăstirii Voroneţ, după plecarea sa de la Putna, şi-a săpat o chilie ca loc de refugiu şi meditaţie,
- Dealul Cetăţii şi împrejurimile sale – o reţea de cetăţi de piatră şi puncte întărite ce făceau din Gura Humorului o adevărată fortăreaţă la intrarea în Munţii Orientali,
- Un vechi cimitir evreiesc, al doilea ca mărime din judeţul Suceava, cu stele funerare impresionante, unde doarme, întru eternitate, mama celebrului tenor Joseph Schmidt,
- Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina – singurul muzeu al spiritualităţii populare bucovinene,
- Cea mai veche biserică catolică, în funcţiune, din Bucovina,
- Monumente de arhitectură urbană din secolul al XIX-lea.
Tot aici, în Gura Humorului, se organizează evenimentele culturale importante:
- Zilele Oraşului Gura Humorului (Festivalul Festivalurilor în inima Bucovinei) organizate, de regulă, în al doilea week-end al lunii iulie dar care vor avea loc, anul acesta, în perioada 2-5 septembrie 2010,
- Festivalul Internaţional de caricatură şi literatură umoristică Umor la…Gura Humorului( ediţia a XX-a, în 2010 ), ce se desfăşoară concomitent cu Zilele oraşului Gura Humorului,
- Festivalul Inter-Naţional de Film documentar Toamnă la Voroneţ( ediţia a XXX-a, în 2010 ) organizat, de regulă, în cel de-al doilea week-end al lunii octombrie dar care, în acest an, se va desfăşura, concomitent cu Zilele Oraşului, în perioada 2-5 septembrie 2010,
- Târgul de Paşti – târg al ouălor închistrite ( ediţia a XII-a, în 2010 ), organizat în marţea Floriilor ortodoxe,
- Sărbătoarea coşurilor pascale ( ediţia a II-a, în 2010), organizată în a doua zi a Paştelui ortodox,
- Concursul de ciocnire a ouălor pascale ( ediţia a II-a, în 2010), organizat în parteneriat cu localitatea Mănăstirea Humorului,
- Barabula de Aur ( ediţia a II-a, în 2010), festival-concurs de gastronomie bucovineană, organizat în cadrul Zilelor oraşului Gura Humorului,
- Festivalul Naţional „Doină, doină, cântec dulce” (ediţia a XIII-a, în 2010) organizat în cadrul Zilelor oraşului Gura Humorului,
- „Iarnă bucovineană”- Festival al tradiţiilor de înnoire a timpului calendaristic ( ediţia a XV-a, în 2010), organizat la sfârşit de an.