Arhiva categoriei ‘Cultural’
Într-un peisaj sperăm cât mai hibernal și un oraș îmbrăcat în haine de sărbătoare, Primăria orașului Gura Humorului și Centrul Cultural prezintă, începând din data de 18 decembrie și până în ultima zi a anului, o ofertă bogată și variată de evenimente specifice acestei perioade. Astfel, vineri, 18 decembrie are loc, începând cu orele 17:00, inaugurarea Orășelului copiilor și a Târgului de Crăciun printr-un spectacol interactiv destinat mai ales copiilor, care îl are ca protagonist pe „Magicianul” Marian Râlea, însoțit de trupa sa.
Primăria oferă cu acest prilej numeroase daruri copiilor prezenți. Ca de obicei, în zilele următoare, vor fi prezente pe scena de pe esplanada Muzeului formațiile care de ani buni îi bucură pe humoreni dar și pe turiștii care ne vizitează orașul, apropiindu-i de atmosfera sărbătorilor de iarnă cu spectacole de colinde, dansuri, datini și jocuri tradiționale. Centrul orașului va fi însuflețit de urături, cântece și dansuri ritualice iar totul se încheie miercuri, 31 decembrie la ora 24:00, la cumpăna dintre ani, cu focul de artificii.

Parada militara programata joi 26 noiembrie va avea loc sambata 28 noiembrie 2015 de Ziua Bucovinei.
Va multumim pentru intelegere.

Primăria orașului Gura Humorului alături de Primăria comunei Mănăstirea Humorului, într-o atmosferă solemnă, de sărbătoare, vă invită în zilele de 26, 27 și 28 noiembrie, la aniversarea a 525 de ani de la prima atestare documentară a localității Gura Humorului și respectiv 600 de ani de la prima atestare documentară a localității Mănăstirea Humorului.
Evenimentele organizate pentru humoreni dar și oaspeții lor sunt diverse, având menirea de a face cunoscute istoria, tradițiile, personalitățile emblematice, istorice și culturale care au dus renumele acestor locuri pitorești mai departe, în țară și în lume, dar și realizările actuale, valorile locale cu care comunitatea se mândrește.
Citeste intre articolul… »







