Juriul celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică „Umor la… Gura Humorului”, festival care s-a circumscris Zilelor Humorului 2011, având ca temă „Ieşirea din criză”, a conferit ieri, în cadrul unei manifestări festive, premiile pe secţiuni ale festivalului.

Juriul ediţiei din acest an, ediţie care a înregistrat un adevărat record de participare, care a făcut ca festivalul humorean să devină unul dintre cele mai mari din Europa, ridicându-se la o cotă superioară Festivalului de Umor de la Belgrad (o manifestare de tradiţie cu o vechime de 60 de ani), l-a avut în frunte, ca şi la ediţiile anterioare, pe maestrul caricaturii Ştefan Popa POPA’S, preşedintele de onoare al festivalului.


Pe secţiuni, componenţa juriului a fost următoarea:

Secţiunea Grafică satirică: preşedinte – caricaturistul Victor Crudu (Republica Moldova), membri fiind graficienii satirici Vasile Crăiţă – Mândră (Bacău), autohtonii Radu Bercea şi Mihai Pînzaru PIM, dar şi edilul urbei, Marius Ursaciuc, şi – ca secretară – Elvira Romaniuc, directorul muzeului din Gura Humorului.

Pentru că ediţia 2011 a festivalului humorean a avut, în premieră, o secţiune de Fotografie umoristică, juriul de Grafică satirică a fost cel care a făcut evaluarea lucrărilor.

La secţiunea de Literatură umoristică preşedintele juriului a fost scriitorul Cornel Udrea (Cluj), iar membri scriitorii şi epigramiştii Mihai Batog Bujeniţă (Iaşi) şi suceveanul Ion Drăguşanul.

„Cea mai bine realizată ediţie prin concepţie, participare şi calitatea materialelor”

Aşa cum a spus la deschiderea festivalului prof. Elvira Romaniuc, misiunea organizatorilor şi a juriului a fost dificilă, pentru că este vorba de „cea mai bine realizată ediţie prin concepţie, participare şi calitatea materialelor prezentate în concurs”.

Numărul celor înscrişi la secţiunea de Grafică satirică a fost de 141 de caricaturişti, din care au rămas în competiţie 102 concurenţi, din 38 de ţări, din Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud.

La secţiunea de Literatură umoristică numărul de participanţi a fost de 45, iar nou înfiinţata secţiune de Fotografie umoristică a înregistrat un număr de şase concurenţi.

Premiile secţiunilor Grafică satirică şi Fotografie umoristică

Premiile s-au acordat în Salonul „Corneliu Tincu”, salon în care era etalată Expoziţia documentară „Sistemul austriac de forturi de la Gura Humorului”, în prezenţa reprezentanţilor organizatorilor şi ai juriului.

La secţiunea Grafică satirică, Premiul I şi Trofeul „Umor… la Gura Humorului” au fost atribuite la ediţia din acest an caricaturistului Behnam Akharbir, din Iran, Premiul II – caricaturistului sucevean George Licurici, Premiul III i-a fost acordat lui Gheorghe Matei – Mateo, iar Premiul „George Gavrilean” – pentru debut în Bucovina – i-a fost acordat graficianului satiric Oleg Loktyev, din Rusia.

Juriul acestei secţiuni a conferit şi Premiul pentru fotografie umoristică brăileanului Costel Pătrăşcan.

Premii speciale şi Diplome de excelenţă

În afara premiilor prevăzute în Regulamentul festivalului s-au mai acordat premii speciale, susţinute financiar de persoane private. Astfel, caricaturistul sucevean Viorel Corodescu COV a acordat, în acest al zecelea an de când are această iniţiativă, un premiu micuţului (ca vârstă) caricaturist Cristian Costandache, precum şi două premii – în afara concursului – junilor severineni Bianca Bălăşoiu şi Horia Marin (elevi ai caricaturistului Cătălin Bilea – absolvent al Academiei de caricatură POPA’S).

Premiul „Sorin Postolache” a fost atribuit sucevencei Teodora Rodica Bujdei, iar Premiul „Sorin Suşinschi” va ajunge la Igor Lukyanchenko, în Ucraina.

De asemenea, din partea Fundaţiei POPA’S, preşedintele de onoare al festivalului, Ştefan Popa POPA’S, a oferit patru Diplome de excelenţă caricaturiştilor Viorel Corodescu COV, Florin Suşinschi şi Ionel Iosif , precum şi directorului muzeului humorean, Elvira Romaniuc – pentru activitatea neobosită în organizarea festivalului.

Premiile secţiunii de Literatură umoristică

La secţiunea Literatură umoristică juriul a acordat premii următorilor autori de epigrame şi proză satirică:

Premiul I ex aequo – unor veterani ai genului: Emil Ianuş (Horodnic de Sus) şi Ananie Gagniuc (Constanţa); Premiul II ex aequo – clujenilor Eugen Albu şi Petru Ioan Gârda; Premiul III ex aequo – Vasile Larco (Iaşi) şi Eugen Ilişiu (Deva). S-au conferit menţiuni neremunerate autorilor: Gheorghe Bâlici şi Ioan Diviza (Chişinău), Laurenţiu Ghiţă şi Ioan Maftei (Bucureşti), Petru Brumă (Constanţa), Nicolae Bunduri (Braşov), Grigore Ghiţul (Bistriţa), Grigore Marian Dobreanu (Târgu Jiu), Mihai Haivas, Constantin Iuraşcu Tataia, Ştefan Boboc, Eugen Deutsch, Gheorghe Bălăceanu şi Vasile Vajoga (Iaşi), Constantin Moldovan (Mănăstirea Humorului).

Şi, pentru final, un catren al premiatului Emil Ianuş: „Către Marius Ursaciuc / Zice Criza cu-n oftat: / Gata, din Humor mă duc / Că am drumu’ asfaltat”.

Text articol: www.monitorulsv.ro

De interes turistic
harta gura humorului harta partie webcam live
Trafic
counter Statistici vizitatori
» 5 acum online
» 320 azi
» 1948 saptamana aceasta
» 7514 in total
Record: 567 (30.11.2019)
Arhiva articole