Astăzi, 14.07.2016, Primăria orașului Gura Humorului, stațiune turistică de interes național, lansează în dezbatere publică proiectul T.U.R.I.S.T. (Teritoriu Urban Revitalizat cu Infrastructură pentru Sprijinirea Turismului) Gura Humorului pe care administrația publică locală dorește să îl propună spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de investiții 7.1 – Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice.


Consultarea publică se realizează în conformitate cu prevederile legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi a legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare.
Proiectul urmărește revitalizarea zonelor de interes turistic pentru încurajarea investițiilor mediului de afaceri și crearea de noi locuri de muncă.
Pentru aceasta, proiectul propune investiții în zona pârtiei Șoimul și în parcul Ariniș.
Pentru zona pârtiei, proiectul propune crearea unor trasee turistice, care vor asigura accesul turiștilor către Piatra Pinului, Piatra Șoimului și platou superior pârtia Șoimul, atât pietonal cât și cu bicicleta montană. Pe platoul superior al pârtiei Șoimul va fi realizat un foișor de observare/ filmare/ fotografiere ce va avea și toaletă publică, precum și un loc de joacă pentru copii.
Pentru zona parcului Ariniș, proiectul prevede realizare spațiu fitness, popicărie cu copertină, toaletă publică, spațiu pentru șahiști, amenajare spaţii verzi (plantarea/gazonarea suprafețelor, inclusiv plantare arbori).

Investiția este propusă pe terenul proprietate a orașului Gura Humorului, situată în intravilan și extravilan.
Fișa proiectului poate fi consultată  pe site-ul primăriei www.primariagh.ro și la sediul primăriei, Serviciul Dezvoltare Locală și Managementul Proiectelor.
Consultarea publică se va încheia în data de  14.08.2016 când va fi organizată o întâlnire de lucru împreună cu entităţile implicate în dezvoltarea locală (structuri asociative, reprezentanţi ai societăţii civile, mediul de afaceri etc.) pentru obţinerea susţinerii cu investiţii a proiectului propus.

Fisa proiect TURIST:

De interes turistic
harta gura humorului harta partie webcam live
Trafic
counter Statistici vizitatori
» 9 acum online
» 61 azi
» 834 saptamana aceasta
» 53241 in total
Record: 816 (26.12.2018)
Arhiva articole