banner spoca

Serviciul Taxe si Impozite

SĂRBĂTOAREA COŞURILOR PASCALE este un eveniment organizat de Primăria Gura Humorului, în colaborare şi cu acordul parohiilor ortodoxe „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril, „Sfântul Gheorghe” (Voroneț ) și a bisericii romano-catolice Sfânta Treime, toate din orașul Gura Humorului.

Manifestarea urmăreşte stimularea persoanelor care păstrează tradiţia pascală autentic- bucovineană şi promovarea staţiunii turistice Gura Humorului. Evenimentul este apreciat atât de publicul local cât și de turiștii sosiți în zonă în perioada Sfintelor Sărbători.

Sarbatoarea Cosurilor Pascale va avea loc luni, 9 aprilie 2018, pe esplanada Muzeului Obiceiurilor Populare din Gura Humorului, între orele 13:00 – 16:00. În caz de vreme  nefavorabilă, întreaga manifestare se va muta în localul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina.

Participanţii vor fi îmbrăcaţi în costume tradiţionale specifice zonei și etniei. Fiecare participant va avea un coş pascal,  pregătit tradiţional, aşa cum se  obişnuieşte a fi  dus la sfinţire.

Produsele din coşul pascal trebuie să fie pregătite doar în propria gospodărie și vor fi oferite spre degustare publicului spectator.

De interes turistic
harta gura humorului harta partie webcam live
Trafic
counter Statistici vizitatori
» 2 acum online
» 24 azi
» 915 saptamana aceasta
» 17605 in total
Record: 4283 (13.02.2024)
Arhiva articole