Posts Tagged ‘zilele humorului’
„Zilele Humorului”, eveniment organizat an de an în oraşul Gura Humorului, s-a transformat în cursul acestui an în „Nopţile Humorului”. Decizia a fost luată, după cum spune primarul acestui oraş, Marius Ursaciuc, chiar de către humoreni, care au decis că în perioada 2 – 5 septembrie „noaptea va începe la 10 dimineaţa”, „se diminuează durata zilei cu 25% din motive de criză” şi că „austerizăm, dar continuăm să trăim”. Ursaciuc a spus că prima ediţie a „Nopţilor Humorului” se doreşte a fi o manifestare culturală de clasă, subliniind că anul acesta evenimentul include şi trei aniversări importante, a 20-a ediţie a Festivalului de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică „Umor la Gura Humorului”, a 30-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ” şi 40 de ani de carieră a interpretei de muzică populară Maria Macovei.